Bucureşti, 23 ianuarie 2010. Termenul limită pentru înscrierea şi trimiterea dosarelor pentru programul de burse de studiu în Italia în valoare de 12.000 euro a fost prelungit până pe 7 martie 2010. Iniţiată şi susţinută de Intesa Sanpaolo Bank, Bursa Intercultura a ajuns la cea de-a 3-a ediţie şi se adresează tuturor elevilor de liceu din România, născuţi între 01.01.1993 - 31.06.1995 (clasa a 9-a sau a 10-a în anul şcolar curent). Aceştia au posibilitatea de a câştiga un program de studii pentru 1 an şcolar într-un oraş din Italia.
Bursa Intercultura acoperă toate cheltuielile necesare, inclusiv transportul şi cazarea şi oferă câştigătorilor şansa de a petrece un an într-o familie italiană. Detalii despre programul de burse Intercultura, marturii ale bursierilor din Romania de până acum, formularele care trebuie completate şi alte informaţii utile sunt disponibile pe prima pagină a web site-ului Intesa Sanpaolo Bank sau în secţiunea Cariere.
Selecţia candidaţilor pentru Bursa Intercultura se va face în mod obiectiv, în Italia, direct de către Fundaţia Intercultura/AFS, co-organizatoare a acestui program. Procesul de selecţie constă în mai multe etape şi va fi finalizat până la sfârşitului lunii martie a anului în curs. Câştigătorii Bursei Intercultura vor fi anunţaţi public în prima parte a lunii aprilie.
Pentru alte detalii şi formulare de aplicaţie click aici
#####
Fundaţia Intercultura/AFS
Fundaţia Intercultura/AFS este o organizaţie internaţională, non profit, care oferă oportunităţi de schimburi educaţionale interculturale pentru a-i ajuta pe cei interesaţi să-şi dezvolte cunoştinţele şi aptitudinile. Fundaţia activează încă din 1919 şi a organizat schimburi culturale în peste 90 de ţări. Din 2005 fundaţia colaborează cu Grupul Intesa Sanpaolo în organizarea de programe pentru elevi din ţările în care Grupul activează.
Intesa Sanpaolo Bank
Intesa Sanpaolo Bank este parte a grupului Intesa Sanpaolo, lider în Italia şi cu o prezenţa internaţională semnificativă cu accent pe Europa Centrală şi de Est, precum şi Bazinul Mediteranean. Cu depozite atrase de 1.000 miliarde euro, Grupul oferă servicii pentru persoanele fizice şi susţine dezvoltarea companiilor şi IMM-urilor din lumea întreagă. În ţara noastră Intesa Sanpaolo Bank deţine o reţea de peste 90 unităţi teritoriale şi se adresează atât clienţilor persoane fizice, cât şi companiilor şi IMM-urilor.

